Monitorul oficial nr. 272 din 29 martie 2024
OUG nr. 30 din 2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a art. LIX din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung
OUG nr. 30 din 2024 prorogă aplicarea amenzilor contravenționale pentru netransmiterea facturilor în sistemul RO e-factura până la data de 31 mai 2024 inclusiv.
Prin această Ordonanță se detaliază că amenda se aplică o singură dată pentru toate facturile aferente unei luni necomunicate în sistemul RO e-factura, iar valoarea contravenției ține cont de mărimea și calitatea juridică a contribuabilului astfel:
a) pentru contribuabilii mari amenzile sunt cuprinse între 5.000 și 10.000 lei;
b) pentru contribuabilii mijlocii amenzile sunt cuprinse între 2.500 lei și 5.000 lei;
c) pentru contribuabilii mici și persoane fizice amenzile sunt cuprinse între 1.000 lei și 2.500 lei.
Sursa: Consultant Fiscal si Auditor Financiar – Adrian Bența