Concediu medical pentru zile libere epidemie

In Monitorul oficial nr. 209 din 14.03.2020 s-a publicat Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere parintilor pentru supravegherea copiilor, in situatia inchiderii temporare a unitatilor de invatamant.

 

Legea analizata astazi intra in vigoare in data de 17 martie 2020 si se aplica tuturor angajatorilor fie ca sunt de drept privat, fie ca sunt de drept public.

Salariatii ce au un copil in varsta de pana la 12 ani, copil inscris in cadrul unitatii de invatamant, sau au copii cu dizabilitati inscrisi in cadrul unei unitati de invatamant au dreptul la zile libere platite pe toata perioada in care unitatile de invatamant sunt inchise de catre autoritatile competente. Are dreptul la aceste zile libere platite doar unul dintre parinti sau parintele singur daca nu se poate organiza telemunca sau munca la domiciliul.

Pentru salariatii din domeniul energetic din sectoarele nucleare, foc continuu, unitati sanitare si asistenta sociala, telecomunicatii, televiziuni publice, salubrizare si alte servicii de utilitati publice acordarea zilelor libere se face doar cu acordul angajatorului.

 

Indemnizatia pentru zile libere este in cuantum de 75% din salariul corespunzator unei zile lucratoare, fara a depasi 75% din castigul salarial mediu brut utilizat pentru fundamentarea bugetului asigurarilor sociale. Legea precizeaza ca indemnizatia se plateste din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri si cheltuieli al angajatorului.

Indemnizatia platita sub aceasta forma se deconteaza din fondul de garantare a creantelor salariale, constituit conform Legii nr. 200/2006, si doar pentru perioada zilelor libere platite.

Sumele utilizate din acest fond vor fi restituite fondului pentru garantare a creantelor salariale pana la finele exercitiului fiscal. Numarul de zile libere acordate potrivit acestei legi va fi stabilit prin Hotarare de Guvern. Guvernul are termen de 30 de zile sa adopte prezenta hotarare.

 

Cateva aspecte ce tin de aplicarea acestei legi:

Angajatorii nu platesc in mod distinct fondul de garantare a creantelor salariale. Acestia achita contributia asiguratorie de munca CAM in procent de 2,25% din salariul brut realizat;

Fondul de garantare a creantelor salariale este in procent de 15% din CAM, conform art. 220^7 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal. Acest lucru inseamna ca doar acest procent poate fi utilizat din CAM. In lipsa altor elemente normative apreciem ca angajatorii vor achita intreaga contributie CAM si la cerere se va deconta indemnizatia de la fondul de garantare a creantelor salariale;

 

Legea nu are sanctiuni, astfel incat vor exista situatii de neaplicare in viata de zi cu zi.

 

 

Preluare de la Consultant Fiscal, Auditor Financiar – Adrian Benta

 

Adauga comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cadyson

Date de identificare:
Selecteaza serviciul dorit:

Platitor TVA:

Achizitii intracomunitare:

Volum documente (Emise/ platite):

Numar angajati:

Date personale: